Comisarul de poliție Andrei Pantea și Valentin Olteanu, agent șef de poliție, ambii din cadrul Direcției Generale a Poliției București, au fost reținuți pentru 24 de ore. Cei doi ofițeri de la Brigada Rutieră sunt acuzați acum de luare de mită în formă continuată. Comisarul era în poliție din 2009 și era vicepreședinte în cadrul sindicatului de poliție SidePol. Agentul șef nu avea mai mult de doi ani în uniforma legii.
Procurorii DNA și ofițerii Direcției Generale Anticoropție, care îi supravegheau de mai mult timp, i-au prins că au oprit 23 de șoferi care au încălcat reguli de circulație fără a le da amenzi. În schimb, aceștia au încasat mite uriașe, pentru că toți șoferii vinovați erau persoane înstărite care conduceau bolizi de zeci de mii de euro, spun surse din anchetă.
În ziua flagrantului, aceștia ar fi oprit patru șoferi de la care ar fi luat mită peste 2.000 de lei. Numai de la cetățeanul turc care a fost și ultimul lor șofer ar fi primit suma de 1.500 de lei.
Cei doi polițiști acționau intenționat în zonele bogate din Capitală. Cartierele Primăverii, Dorobanți sau Floreasca sunt zonele unde bogații ar încălca tot mai multe reguli de circulație.