Atac dur al fostului premier Adrian Năstase după ce Monica Macovei a fost pusă sub acuzare pentru accidentul de la finalul anului trecut, în urma căruia un motociclist a avut nevoie de 6 luni de spitalizare! Năstase spune că: "Incet, incet, se prabusesc miturile Epocii Basescu”. Sursele Realitatea PLUS spun că expertiza tehnică cerută în acest caz a arătat că fostul ministru al Justiției este de vină pentru accident, asta deși aceasta și-a susținut încă de la început nevinovăția.
"Încet, încet, se prăbușesc miturile "Epocii Băsescu". Monica Macovei este un nou exemplu. Ceea ce a șocat în accidentul său de mașină a fost felul mincinos în care a căutat să scape de răspundere și lipsa de empatie față de cel pe care l-a băgat în spital pentru luni de zile. (...) A fost un "maur" care și-a făcut datoria față de cei care au inventat-o, dar care apoi au abandonat-o. Probabil, însă, că după sinecura de la Parlamentul European, unde, timp de două mandate, a atacat România, beneficiază de pensia specială acordată europarlamentarilor.", a scris Adrian Năstase pe blogul său.