„Îi doresc mult succes domnului Adrian Cioroianu, care are o misiune aparte în peisajul cultural actual. Am încrederea că numirea dumnealui, datorită erudiției și experienței vaste, va crea o punte coerentă între instituție și publicul cititor, un nou raport cu societatea”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, potrivit uei postări pe contul de Facebook al Ministerului Culturii.
Cu o carieră impresionantă, viitorul manager interimar al BNaR a ocupat funcţia de europarlamentar (2007), ambasador al României pe lângă UNESCO până în anul 2020, iar în perioada 2012-2015 a fost decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, unde susţine cursuri şi în prezent, având gradul didactic de profesor.