Potrivit martorilor prezenți la fața locului, pietonul a fost acroșat de autospecială în timp ce traversa regulamentar strada. După cum se poate observa în imaginile surprinse, autospeciala are parbrizul spart, semn că șoferul circula cu o viteză, potrivit Ziua de Constanța.
IPJ Constanța a confirmat accidentul, dar n-a pomenit nimic despre starea victimei, ci doar că "polițistul se afla în misiune, deplasându-se către Portul Constanța, pentru a efectua o cercetare la fața locului".
Cercetările în acest caz continuă, în vederea "stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
În urma cu mai bine de 2 ani, o fetiță a fost accidentată mortal, tot de un polițist, pe o trecere de pietoni din București. Omul legii a fost condamnat cu suspendare, iar familia primește daune derizorii.