Vă reamintim că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţa, la începutul acestei săptămâni, că va introduce pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a CGMB un proiect în baza căruia pacienţii trataţi de COVID-19 care donează plasmă ar urma să beneficieze de un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de euro, sub forma tichetelor de masă sau pentru medicamente.
"În esență, este vorba despre convingerea cât mai multor pacienți tratați să fie salvatorii celor care suferă, prin întâlniri, discuții, argumente umanitare. În plus, la acest efort vom adaugă și un stimulent financiar în cuantum de 1000 de euro, sub formă tichetelor de masă și/sau cadou, din care donatorii pot procura medicamente (vitamine, minerale), alimente necesare revenirii tonusului dar și alte produse necesare. Suntem în pandemie, deci într-o situație excepțională. Chiar dacă, în timpuri normale, legislația privind donarea nu prevede și stimulente financiare, acum suntem într-o situație de excepție. Prin urmare, este nevoie de o excepție de la lege, pentru a salva cât mai multe vieți”, scria Firea într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.