Hotelul Arbez, construit chiar pe graniță dintre cele două țări, se remarcă mai ales prin faptul că le oferă clienților experiențe deosebite. Pentru cei aflați în luna de miere există o cameră specială, în care linia de graniță trece chiar prin mijlocul patului matrimonial, astfel că unul dintre soți doarme în Franța, iar celălalt în Elveția.
Și restaurantul hotelului este unul deosebit. Este despărțit de graniță tot la jumătate, într-o parte servindu-se meniuri elventiene iar în cealaltă, meniuri franțuzești.
Hotelul este foarte popular mai ales în rândul turiștilor care vor să vadă cum este să fii în același timp pe teritoriul a două țări. Iar pentru a trăi această experiență, curioșii trebuie să scoată din buzunare aproximativ 100 de euro.