Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că în urma evenimentului, microbuzul, care tracta o semiremorca, a blocat DN 65. Ea a adăugat că în urma testării cu aparatul alcooltest, în cazul conducătorului unuia dintre autoturisme a rezultat o concentratie de 0,81 mg/L alcool pur în aerul expirat.
„Un conducător auto care se deplasa cu un autoturism din direcția Slatina – Găneasa, pe fondul consumului de alcool, într-o curbă ușoară, ar fi pătruns pe sensul opus, unde ar fi intrat în coliziune cu un microbuz si un autoturism. Microbuzul s-a răsturnat cu platforma pe carosabil, blocând traficul pe ambele sensuri”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.
Traficul rutier a fost deviat pe DJ 677- DN 64, ruta Slătioara-Salcia-Găneasa.
În cele trei autovehicule se aflau nouă persoane, iar la spital a ajuns o singură persoană.
„Echipajul SMURD a asistat medical patru persoane. Toate cele patru persoane au refuzat transportul la spital. La UPU Slatina a fost transportată o femeie, pasageră într-unul dintre autoturisme, cu dureri lombare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.