Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziune între două autovehicule, soldată cu rănirea a trei persoane, printre care şi un minor de 2 ani şi jumătate, toate fiind evaluate medical la faţa locului, transmite Centrul Infotrafic din IGPR.
Circulaţia rutieră este oprită pe sensul către Ploieşti, circulându-se îngreunat, pe celălalt fir, alternativ.
Este estimată reluarea normală a circulaţiei în 30-45 de minute, mai spune sursa citată.