O tragedie a avut loc în Timișoara, acolo unde un bărbat a murit pe loc după ce două mașini s-au izbit frontal. Impactul devastator s-a produs după ce o șoferiță a intrat pe contrasens pe șoseaua de centură și s-a ciocnit violent cu un autoturism care circula regulamentar.
Bărbatul de 48 de ani de la volanul mașinii care circula corespunzător a murit încarcerat. Autoturismul pe care acesta îl conducea s-a răsturnat în afara drumului, iar șoferul nu a mai putut fi salvat. Femeia din cealaltă mașină care a ajuns pe contrasens a fost și ea încarcerată. Echipajele medicale au transportat-o de urgență la spital, iar oamenii legii încearcă să afle din ce cauză s-a produs accidentul mai exact.
„La locul evenimentului s-au deplasat 9 pompieri din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului a fost alocată o ambulanță SAJ cu medic.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care, unul răsturnat. În autoturisme se aflau doar conducătorii, ambii încarcerați. Din nefericire, conducătorul autoturismului răsturnat (sex masculin) a fost extras în stare de inconștiență, fără semne vitale. Acesta a fost declarat decedat de medicul de pe ambulanța SAJ„, au transmis reprezentantii ISU Timis.