La faţa locului s-a intervenit cu trei ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, o autospecială de stingere şi descarcerarea.
"S-a constatat faptul că în accident au fost implicate 4 autoturisme, în care se aflau 7 pasageri. Dintre aceştia, 6 au fost transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe Moineşti de către ambulanţele SAJ", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
Poliţiştii au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.