"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizaţi prin apel 112 despre producerea unui accident rutier cu victimă la ieşirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Chilieni. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între un autocamion şi o autoutilitară. În urma accidentului conducătorul autoutilitarei a decedat", a transmis IPJ Covasna.
Şoferul decedat a mai fost implicat într-un alt eveniment rutier, la Ilieni, cu puţin timp înainte de tragedie.
Potrivit IPJ Covasna, bărbatul în vârstă de 45 de ani a părăsit locul accidentului şi şi-a continuat drumul, scrie bzb.ro. La scurt timp, însă, autoutilitara pe care o conducea a intrat în coliziune cu un camion, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 42 de ani.
"Autoutilitara implicată marţi seara în accidentul de pe DN12 a mai fost implicată într-o tamponare, un eveniment rutier fără victime, la Ilieni, înainte de producerea accidentului mortal. După tamponare, şoferul a părăsit locul accidentului, iar la scurt timp a fost implicat în cel de-al doilea accident, în urma căruia şoferul şi-a pierdut viaţa", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe.