Reclamanția a fost făcută de un sucevean care locuiește de 9 ani în Irlanda. Acesta a semnalat și presei locale faptul că peste 100 de oameni, femei cu copii mici în cărucioare, au fost tinuți aproape captivi într-un spațiu fără aer condiționat și apă, fără posibilitatea de a deschide geamurile și fără a avea informații cu privire la întârzierea cursei aeriene cu care trebuiau să ajungă la destinație în Irlanda.
„Aproximativ 150 de persoane am fost puși să așteptăm peste 50 de minute într-un container modular, fără aer condiționat, apă sau informații cu privire la întârzierea zborului. (...) Acolo se aflau și aproximativ 5 copii cu vârste de până la cinci ani, care din cele 50 de minute de așteptare, cam jumătate de oră au plâns încontinuu din cauza disconfortului creat de căldură și lipsa ventilației, iar mamele nu mai știau ce să facă", a scris Cristian Pasăre.
După sesizarea pasagerului nemulțumit, conducerea Aeroportului ”Ștefan cel Mare” Suceava și-a cerut scuze pentru disconfortul creat pasagerilor, dar a scos la iveală o situație și mai gravă. "Există posibilitatea unei erori umane, nefiind pornit aparatul de aer condiționat. Geamurile au fost închise pentru ca aparatele de aer condiționat să fie eficiente. O pană de curent a făcut însă ca spliterele să se oprească și la ora respectivă nu a fost o persoană suficient de receptivă pentru a le reporni", a afirmat un oficial al aeroportului, potrivit Monitorul de Suceava.