Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat miercuri cum va fi vremea în zilele următoare.
„Mâine, ultima zi din toamna 2023, din punct de vedere termic, rămânem pe un fond de vreme normală, deoarece maximele la scara întregii țări se vor situa între 0 până la 8 grade.
Însă prima zi din iarnă 2023-2024 va fi caracterizată de o vreme foarte călduroasă, luând în considerare maximele zilei, de 8...18 grade. Inclusiv în Capitală ne așteptăm la o maximă în jurul a 15 grade. Însă vor mai fi posibile, în special în regiunile intracarpatice, în partea de nordm est și la munte, precipitații sub formă de ploaie, la munte în special precipitații mixte.
Din 3 decembrie vremea va intra din nou într-un proces de răcire pentru că vorbim deja de maxime de la 8...18 grade în prima zi a lunii decembrie la cel mult 0...8 grade din 3 decembrie și minime preponderent negative cu cele mai coborâte valori de -11 grade în zonele depresionare, până la cel mult 3...4 grade în zona litoralului. Inclusiv în capitală ne așteptăm la minime de -1 grad până la cel mult 1 grad. Din 3 decembrie vom avea din nou condiții de iarnă luând în considerare masa de aer rece care va aborda zona țării noastre de la sfârșitul acestei săptămâni”, a explicat Elena Mateescu.
Temperaturi maxime prognozate de ANM pentru Vineri 1 Decembrie:
- 20 de grade Reșița
- 18 grade Timișoara
- 18 grade Arad
- 18 grade Bacău
- 18 grade Sibiu
- 17 grade Brașov
- 17 grade Alba Iulia
- 16 grade Călărași
- 16 grade Giurgiu