Florin Dănescu, reprezentantul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), aflat la prezidiul conferinței de astăzi între Eugen Teodorovici și consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu a declarat:
"Eu mă simt ca un actor al pieței care e între doi polițiști, doi reglementatori într-un fel sau altul", moment în care Teodorovici a răspuns râzând: "Păi dacă de vorbă bună nu înțelege, atunci cu pulanul să ... sau cum e?"
Gluma nu a fost prea bine primită de bancheri care s-au trezit, de la Ordonanța 114 din decembrie, cu o serie de probleme majore create de Guvernul PSD-ALDE, care le pune în pericol chiar funcționarea instituțiilor lor pe teritoriul țării.
Ce este „pulanul" invocat cu lejeritate de ministrul Finanțelor? Bastonul de cauciuc cunoscut în popor sub denumirea de „pulan" este un obiect lungi și dur folosit de jandarmi sau polițiști pentru aplicarea de "corecții". Denumirea vine de la forma "pulanului", care este asemănătoare cu un falus.
Guvernul a "ars" băncile, în decembrie, cu bastonul ordonanței 114, act legislativ căzut din senin, fără niciun fel de dezbatere prealabilă.
Ministrul Teodorovici, un nou atac la multinaționale
Orlando Teodorovici s-a remarcat recent prin insultele adresate unui senator PNL. „Eşti frumos! Chiparosule! După ce că eşti urât, mai eşti şi prost. Ai auzit? Cîţule, după ce că eşti urât, eşti şi prost!”, i-a strigat Teodorovici în public.
Întrebat ulterior de jurnalişti de ce a folosit aceste apelative, Teodorovici a susţinut că nu a spus nimic urât: ”Am spus ceva urât? Am zis frumosule, chiparosule. Vedeţi ce înseamnă chiparos.”