Răniții au fost transferați la spitalul Sadda, iar forțele de securitate au lansat o operațiune de căutare în întreaga zonă.
Potrivit unei declarații a Intra Services Public Relations, un elicopter prevăzut special pentru operațiunile de salvare a fost trimis la fața locului.
Primul ministru Nawaz Sharif și ministrul de interne Chaudhry Nisar Ali Khan au condamnat explozia și au cerut autorităților să ofere cele mai bune facilități medicale răniților.
Agenția Kurram a fost o țintă constantă a militanților și teroriștilor, aparent datorită căilor de evadare ușoare și a lipsei obstacolelor geografice. Încă de la începutul anului, zona a fost afectată de activități subversive.
Un număr de 24 de persoane au fost ucise din cauza unei explozii în afara unei moschei shiite, iar un alt incident de aceeași natură a rănit o persoană în ultima lună, relatează publicația Daily Pakistan.