Premierul japonez Shinzo Abe urmează să efectueze o vizită în SUA în perioada 17-18 aprilie, ocazie cu care va fi primit de preşedintele american Donald Trump la reşedinţa sa privată din Mar-a-Lago (Florida), în cadrul pregătirilor pentru summitul SUA-Coreea de Nord, a informat Casa Albă luni, potrivit France Presse.
"Cei doi oficiali vor aborda campania internaţională pentru menţinerea la maximum a presiunilor asupra Coreii de Nord în vederea unei întâlniri prevăzute între preşedintele (Donald) Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un", precizează Casa Albă într-un comunicat.
Principala miză a acestui summit este problema nucleară nord-coreeană, iar Kim Jong-Un, la fel ca Donald Trump, îşi consultă aliaţii sau partenerii.
În pregătirea acestei întrevederi, liderul de la Phenian s-a deplasat recent la Beijing, părăsind pentru prima oară teritoriul Coreii de Nord de la venirea sa la putere, şi a avut o lungă întâlnire cu preşedintele chinez Xi Jinping.
De asemenea, Donald Trump a avut o convorbire telefonică cu Xi Jinping în cadrul căreia a abordat viitorul summit.
Întâlnirea de la Mar-a-Lago va fi a treia între Donald Trump şi Shinzo Abe, a precizat Casa Albă. Dar este pentru a doua oară când cei doi se întâlnesc la reşedinţa privată foarte luxoasă a preşedintelui SUA din Florida. Abe, la fel ca Trump, este pasionat de golf şi cei doi au jucat deja împreună pe terenul de golf de la Trump Organization, adiacent reşedinţei.