Cercetătorii de la NASA au primit date noi cu privire la planeta Marte, iar profesorul Brian Cox de la Universitatea din Manchester a făcut public un studiu despre activitatea vulcanică de pe planeta roşie.
Olimpul marţian reprezintă o întindere circulară de lavă solidificată, cu un diametru de circa 550.000 kilometri şi are de două ori şi jumătate înălţimea Everestului, adică aproape 22 de kilometri înălţime. Olympus Mons, aşa cum a fost denumit el de către cercetărorii contemporani, este cel mai tânăr vulcan de pe Marte şi este cunoscut de astronomi încă din secolul 19.
Vulcanul este localizat în emisfera vestică a planetei roşii, iar pe suprafaţa lui s-au format două cratere survenite în urma impactului cu alte corpuri cereşti, cu diametrele de 15,6 km, respectiv 10,4 km.
Cu toate că Marte are cam jumătate din dimensiunea Terrei, relieful acesteia este mult mai contrastant, având văi extrem de adânci şi lanţuri muntoase cu mult mai înalte decât cele de pe Terra.