Top 10 capitale turistice europene în funcţie de tarifele de cazare
Din cele zece capitale turistice analizate de compania TRI Hospitality Consulting, doar două oferă preţuri de cazare mai mici de 100 de euro pe cameră, Varşovia şi Budapesta.
Principalele zece capitale europene cu potenţial turistic ridicat nu au fost ocolite de scăderile generalizate de pe piaţa hotelieră mondială. Tarifele de cazare s-au diminuat în ultimul an cu peste 20%, în unele cazuri.
Tarifele practicate de hotelierii din capitalele turistice ale Europei s-au menţinut pe un trend descendent şi în luna octombrie. Budapesta s-a confruntat cu cele mai drastice scăderi, de aproape 24% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit companiei de consultanţă hotelieră TRI Hospitality Consulting.
Astfel, preţul mediu de cazare s-a situat luna trecută în jurul valorii de 95 de euro pe cameră, faţă de 125 de euro în octombrie 2008. Şi la capitolul grad de ocupare, Budapesta ocupă prima poziţie într-un top al celor mai mari scăderi. Astfel, în octombrie 2009 acesta se situa la un nivel de 70,2%, comparativ cu 75,2%, octombrie anul precedent. Citeşte mai mult pe Money.ro