O echipă internaţională va săpa într-un vulcan din Italia care este gata să erupă
După ce a stat inactiv timp de 4000 de ani, unul dintre cei mai mari vulcani din Europa, Campi Flegrei de lângă Napoli, Italia, a început să se trezească. O echipă internaţionlă de oameni de ştiinţă se pregătesc că sape un puţ adânc de patru kilometri adâncime pentru a investiga starea vulcanului.
Scopul este acela de a determina sursa creşterii presiunii care a ridicat pământului din portul Pozzuoli, în ultimii 40 de ani. Identificarea cauzei ar putea ajuta cercetătorii să prezică cât de aproape este vulcanul de erupţie.
\"Vulcanul respiră şi există un risc seismic foarte important\", a declarat Ulrich Harms, vulcanolog la Centrul German de Geoştiinţă din Potsdam. O erupţie ar devasta întreaga zonă şi ar putea acoperi mii de kilometri pătraţi cu cenuşă vulcanică.
Localnicii sunt un pic alarmaţi de intenţia cercetătorilor, dar conducătorii proiectului de 12 milioane de dolari, finanţat de \"International Continental Scientific Drilling Program\", susţin că nu există riscul de a declanşa o erupţie.
\"Nu vom săpa în camera de magmă şi nici nu vom face vulcanul să erupă\", a declarat Chris Kilburn, de la University College din Londra, unul dintre oamenii de ştiinţă principali ai proiectului. \"O să stăm chiar pe vulcan, ar fi o idee foarte proastă să facem ceva intenţionat\".