Deputaţii au ţinut cu dinţii de bugetul lor mărit
La Camera Deputaţilor, criza va fi înfruntată anul acesta cu maşini şi mobilier noi, dar şi cu plimbări dese în ţară şi în străinătate, în condiţiile în care "aleşii" au refuzat să ţină cont de îndemnul la reţinere şi şi-au păstrat mărirea de buget.
Criza economică se opreşte la uşa Camerei Deputaţilor, au decis ieri "aleşii", când şi-au votat un buget care numai de austeritate nu este. E vorba de 301,79 milioane de lei (circa 70,3 milioane de euro), cu 22,1% mai mare decât au avut în 2008, când "economia duduia". Creşteri substanţiale regăsim la capitolele cheltuieli de personal (191,67 milioane de lei, cu 18,8% mai mult faţă de anul trecut) şi cheltuieli pentru bunuri şi servicii (73,12 milioane de lei, cu 29,6% mai mult decât în 2008).