"Am meditat-o pe Mihaela la anatomie!"
Să-l găseşti pe primul soţ al Mihaelei Rădulescu nu e un lucru uşor, mai ales că diva a trecut întotdeauna rapid şi romanţat peste amintirea primei căsnicii, de pe urma căreia a rămas doar cu numele. Să-l găseşti pe Bogdan, dar şi să reuşeşti să obţii un interviu cu el, deja e altceva, pentru că este prima dată, la peste 20 de ani de la intersecţia lui cu Mihaela, când acesta mărturiseşte totul în presă. În exclusivitate pentru Libertatea, Bogdan Rădulescu, bărbatul care i-a dat numele Mihaelei, a acceptat să dezvăluie întâmplări neştiute din scurta lor căsnicie. Stăpân pe sine şi pe situaţie, cu amintirile intacte şi încă vii, Bogdan povesteşte, în rândurile ce urmează, începuturile relaţiei cu Mihaela Rădulescu.