Descoperire unică: Viețuitoare care se folosesc de insulină pentru a ucide. Cercetătorii sunt uimiţi
De multe ori evoluția înseamnă o cursă a înarmărilor între prădător și pradă - prădătorul își dezvoltă abilitatea de a ucide, în timp ce prada își perfecționează metodele de a se apăra de prădători. O echipă de cercetători de la Universitatea din Utah a descoperit faptul că două specii de melci marini și-au dezvoltat o modalitate unică de a vâna - ei eliberează insulină în apă pentru a încetini metabolismul micilor pești cu care se hrănesc, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei Proceedings of the National Academy of Sciences, informează The Verge, potrivit AGERPRES.
Cele două specii de moluște marine care și-au dezvoltat abilitatea de a "întinde capcane" cu insulină sunt Conus geographus și Conus tulipa. Acești melci sintetizează insulină foarte asemănătoare celei produse în metabolismul prăzii. Melcii eliberează în apa din jurul lor această insulină, iar peștii mici care înoată în apropiere intră în șoc hipoglicemic, devenind letargici și ușor de prins.
"Deja știam că aceste viețuitoare sunt capabile să producă sute de neurotoxine în veninul lor, precum și compuși chimici care provoacă degradarea țesuturilor și care afectează funcția cardiovasculară a prăzii. Acum putem să mai adăugăm un mecanism pe această listă: atacarea metabolismului energetic al prăzii", a explicat Helena Safavi, co-autoare a studiului.
Cercetătorii de la Universitatea din Utah au apelat la studiul ADN-ului acestor moluște și au secvențiat structura proteică a acestuia pentru a identifica și examina componentele veninului acestor melci, în speranța că vor descoperi un potențial pentru industria farmaceutică. În cursul acestei analize ei au descoperit că unul dintre compușii chimici din veninul acestor melci nu este o neurotoxină, așa cum se credea, ci este insulină. Acest compus, prezent în abundență, "este mai apropiat de insulina produsă de organismul peștilor decât de insulina metabolizată de melci". Echipa de cercetători a sintetizat acest compus chimic în laborator și apoi l-a testat pe pești, observând că are efectul de a scădea brusc nivelul de glucoză din sângele acestor animale, provocând stări de hipoactivitate (amorțeală, letargie).
Aceste specii de melci marini se hrănesc cu pești și alte moluște și nevertebrate (cum ar fi viermi marini) iar insulina pe care organismul lor o produce este similară tipului de pradă pe care s-au specializat.
Unicitatea acestei descoperiri este dată de faptul că aceste două specii de melci marini, Conus geographus și Conus tulipa, sintetizează insulină similară în proporție de 90% cu cea a prăzii, în timp ce alte aproximativ 100 de specii de melci marini nu au dezvoltat această capacitate. În plus, este pentru prima oară când biologii descoperă o viețuitoare care se folosește de insulină pentru a ucide.