PARADOXUL Sălii polivalente din Slatina: Încă neterminată, deşi a fost începută în 2011 şi are finanţare
Începută în anul 2011, Sala polivalentă din Slatina nu este finalizată nici în acest moment deşi, în tot acest timp, a avut finanţare şi constructor. Cum s-a ajuns în această situaţie?
Proiectul se află în impas doarece firma constructoare profită de faptul că nu poate fi penalizată dat fiind că se află în procedura de reorganizare judiciară. Proiectul nu ţine de primărie, investiţia fiind făcută de Compania Naţională de Investiţii (CNI).
În anul 2014, Compania Naţională de Investiţii a preluat lucrarea cu tot cu constructor, firma Vega ’93 Galaţi câştigând deja licitaţia pentru execuţia şi proiectarea clădirii.
La scurt timp, societatea a intrat în insolvenţă, autorităţile locale neputând nici să renunţe la contract şi nici să sacnţioneze eventualele întârzieri.
Reprezentanţii Primăriei Slatina spun că vor cere Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) să ia măsuri cu acest constructor.
„La sala polivalentă lucrările stagnează. În perioada imediat următoare, am convenit cu domnul primar să facem o vizită la Compania Națională de Investiții și să vedem care este stadiul și de ce nu se iau măsuri cu acest constructor. E același constructor de la început. CNI a preluat acest contract de la noi, cu mențiunea cofinanțării pe care noi am achitat-o deja integral”, a afirmat adminstratorul public al Slatinei, Cristian Cismaru.
În momentul de față lucrările sunt undeva la 70%. Efectiv, construcția este realizată, scheletul acoperișului este realizat, ar mai fi vorba de acoperiș, instalații electrice și finisajele interioare.
Lucrările la Sala polivalentă din Slatina au fost suspendate şi suspendate în anul 2012, în urma unei decizii a guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu.
Ce presupune proiectul
Sala ar urma să aibă o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi şi o capacitate de 3.000 de locuri. Pe lângă competiţiile sportive pe care le va putea găzdui, în sala polivalentă vor exista şi spaţii comerciale, dar şi birouri administrative şi săli de conferinţă, iar în faţa clădirii va exista o parcare de 120 de locuri.
De asemenea, ar trebui să fie amenajată o platformă de peste 1.000 de metri pătraţi, care va oferi posibilitatea organizării de concerte în aer liber.
Autor: Ionuţ Jifcu