MENIU

Fierbe frunze proaspete de mărar și bea câte un pahar înainte de culcare. Efectele, uimitoare

Mărar

Mărarul este un antioxidant puternic, cu multiple beneficii asupra sănătății. Iată câte beneficii poți avea dacă fierbi o lingură de semințe de mărar sau de frunze proaspete.

Uleiul esențial de mărar are efect stimulator asupra sistemului digestiv. Acesta favorizează trecerea produselor alimentare în intestine, facilitând tranzitul.

De aceea mărarul este și un remediu natural împotriva constipației. Pentru aceasta, preparați o infuzie dintr-o linguriță de semințe la o ceașcă de apă fiartă, apoi beţi 2-3 cești pe zi.

De asemenea, preparatul se poate folosi şi pentru tuse cronică sau sughiț. Dacă ai colesterolul ridicat, poți să adaugi mărar în dieta ta. Testele clinice au demonstrat că mărarul reduce nivelul crescut al colesterolului și al trigliceridelor. În cazul în care te confrunzi cu insomniile, încearcă să fierbi o lingură de semințe de mărar sau de frunze proaspete tocate mărunt.

Lăsă să se odihnească într-un termos timp de o zi, apoi strecoră și bea câte un pahar în fiecare seară, înainte de culcare. Conform floaredetei.ro, acesta reduce crampele menstruale, luptă împotriva infecțiile și ajută la scăderea nivelului de zahăr din sânge.

Specialiștii nu recomandă femeilor însărcinate sau care alăptează.