Este oficial: UE creează primul său cartier general militar! Ce presupune și când va fi operațional
Miniștrii europeni de externe au pus luni bazele unui "cartier general militar" al Uniunii Europene, care va centraliza încă din această primăvară comandamentele anumitor misiuni externe, transmite AFP.
Reprezentanții celor 28 de state membre au decis crearea pe termen scurt a unei capacități militare de planificare în cadrul Statului Major al UE la Bruxelles, potrivit Agerpres.
Atribuțiile vor include, la nivel strategic, planificarea și gestionarea operațională a misiunilor militare necombatante, se arată în textul documentului adoptat de miniștri.
"Încă din anii '50 am avut dificultăți în a avansa în domeniul apărării, întrucât istoria UE a fost marcată mai curând de diviziune", a spus șefa diplomației europene, Federica Mogherini.
Ea s-a declarat mândră de decizia luată în unanimitate de statele membre și a precizat că noua structură va deveni operațională în următoarele săptămâni și că în cadrul ei vor activa "în jur de 30 de persoane".
Prima misiune va fi de a prelua coordonarea a trei misiuni de formare ale UE formate din 600 de militari și detașate în Republica Congo, Mali și Somalia, sub conducerea actualului șef al Statului Major european, generalul finlandez Esa Pulkkinen.
Cele trei misiuni combatante ale UE (Sophia, Atalanta și Althéa) vor rămâne sub comanda cartierelor generale stabilite în statele membre.
"Este versiunea embrionară a responsabilității sporite a Uniunii pentru a-și asigura propria apărare", a declarat ministrul spaniol al Afacerilor Externe, Alfonso Dastis.
"Nu este vorba despre o armată europeană, știu că acest termen este folosit frecvent. Este vorba doar de o modalitate mai eficientă prin care să ne derulăm activitățile militare, a subliniat și Mogherini.