Rodica Sărmaș Furnea: Rețelele suflă în jarul războiului
Trăim un prezent tumultuos. Avalanșa de informații, dusă la paroxism de tehnologie și manipulare, generează agresiuni cu care omenirea nu s-a confruntat niciodată la acest nivel: războiul cultural și terorismul cibernetic.
Iată de ce discursul radical, înverșunat și bazat pe false ideologii, acaparează zona exaltaților și lasă în umbră oamenii „subțiri”, echilibrați, bine educați, dificil de manevrat fără un bagaj consistent de argumente. De la scara blocului, până pe grupurile mari de pe rețele, se formează tabere adverse, pregătite temeinic pentru execuții de imagine, gata de înjosiri și discreditări inimaginabile.
De pildă, uciderea teroristului-șef iranian Soleimani. Sau a eroului Soleimani. În afara acestor două etichete, din lumea persană până în cea occidentală, nimeni nu e capabil și nu vrea să reconsidere nimic.
Cum s-a ajuns la acest deznodământ pare puțin important, când un întreg mecanism tehnologic de propagare a urii s-a pus în mișcare. E pur și simplu copleșitori cum informația în sine, cu posibilitățile tehnologice de acum, devine o armă letală, mai nimicitoare decât sofisticatele dispozitive militare.
Revenind la eliminarea lui Soleimani, momentul respectiv părea că a anihilat orice șansă de pace. Ulterior, luările de poziție au devenit ceva mai temperate. Adevăratele victime ale acestui conflict stupid pare că au rămas pasagerii avionului ucrainean, doborât de Gărzile Revoluționare ale ayatolahului Khamenei. Intervine incompetența în tehnologia comunicării, pe două fronturi: aviația civilă face o greșeală de neiertat, permițând survolarea unui vulcan pregătit să erupă, iar militarii confundă (pentru a câta oară?) tipul de avion. Confuzia, desigur, lasă loc suficient conspiraționiștilor din ambele tabere.
Ca prin miracol, drona care l-a ucis pe generalul Qasem Soleimani nu a declanșat totuși o apocalipsă mondială. Acesta este doar un exemplu recent de radicalizare. Taberele citesc și văd doar ce le convine, apoi supralicitează, prin atacuri de cea mai joasă speță. Rasismul, intoleranța religioasă sau cea sexuală sunt cultivate la maximum pe rețelele sociale. Subcultura se propagă, cu o viteză năucitoare, de multe ori îmbrăcând hainele unor falși progresiști. Nu mai știi încotro să te îndrepți, pe cine să susții, iar bunul simț te determină să stai deoparte: în astfel de condiții, implicarea civică poate deveni o usturătoare lecție de viață.
Știrile din țară și cele internaționale confirmă că suntem ideologizați din cap până în picioare. Altfel am pune pe primul loc valorile elementare care promovează descurajarea agresiunii.
De partea cealaltă, administratorii rețelelor sunt depășiți în sprintul pentru maximizarea profitului, iar obligația de a institui reguli, de a proteja utilizatorii, devine o adevărată corvoadă. În lipsă de resurse și soluții, ei aleg cenzura.
E lesne de înțeles că democrația, în tot acest univers care suprimă dezbaterea, abia se întrezărește prin rețelele tot mai neperformante, obosite de un efort intelectual inutil. De aceea e și posibilă spălarea globală a creierelor, visul tot mai actual, mai aproape de realizare, al Chinei comuniste.
Totuși, în haosul contemporan, avem convingerea că ne naștem oameni cu datoria de a păstra o minimă moralitate: din această cauză, dincolo de dorința avidă de control și putere, omenirea nu-și permite un derapaj major. Explozia ignoranței poate și trebuie să rămână doar un episod istoric pe care generațiile viitoare, mai inteligente decât noi, vor ști cum să-l transforme într-o lecție despre ceea ce nu merită să fie repetat.