MENIU

George Vulcănescu: Dorel, banii contribuabililor și administrația publică

"Nu avem oameni. Ăia buni sunt în Germania". Gluma asta amară a devenit veșnica scuză pentru pagubele produse de emblematicul Dorel, mai ales în construcții. Deși se face o confuzie. Nu Dorel este vinovat pentru mentalitatea reflectată de personajele din inspirata reclamă. Dorel este doar necalificatul luat peste picior de colegii lui lipsiți de profesionalism (despre responsabilitate nici nu mai poate fi vorba). Sunt domenii de activitate în România în care profesionalismul a ajuns să fie mai rar decât oxigenul pe Chomolungma.

La Iași, un Dorel de la serviciul financiar al companiei locale de salubritate a făcut din greșeală o plată de 130.000 lei în contul unei persoane fizice în loc să vireze banii unui furnizor de combustibil. Se întâmpla în urmă cu doi ani și de atunci compania municipală caută să își recupereze banii, de oriunde dar nu de unde ar trebui, de fapt.

Pentru că e este un business al administrației locale, iar cu banul public nu te joci, șefii lui Dorel au decis să angajeze vajnici avocați pentru a deschide proces împotriva...băncilor prin intermediul cărora s-a executat tranzacția! Deci, Dorel a efectuat două tranzacții, nu una, care au însumat 130.000 lei. Nu a contat faptul că, din start, calea urmată este un drum închis, acceptul pentru transferului banilor din dintr-un cont în altul fiind o dovadă suficientă ce exonerează banca de vreo responsabilitate. De altfel procesul a și fost pierdut pe fond și va continua la Curtea de Apel Iași.

Suma s-a pierdut pentru că între momentul în care angajatul firmei primăriei a dat "click", confirmând plata on line, și constatarea greșelii la închiderea contabilă a lunii, banii au apucat să intre în contul unei persoane fizice care s-a trezit mai bogată cu 130.000 lei. Considerându-se norocos, cel căruia Dorel i-a virat de-aiurea banii nu a mai stat pe gânduri și a marcat "profitul" scoțând toată suma de la bancomat.

Nu există vreo informație s-ar fi făcut vreun demers pentru recuperarea banilor de la "norocosul" ce și-a însușit suma necuvenită. (Altfel compania primăriei nu ar fi insistat să îi recupereze paguba exact de unde sunt cele mai mici șanse). Nota Bene: Dacă cineva găsește pe stradă un portofel cu o sumă importantă de bani este obligat să îl ducă la poliție. Altfel, însușirea banilor găsiți este considerată furt. Puțini știu însă că în afara obligativității de a preda poliției banii sau obiectele de valoare, cel în cuză este îndreptățit să ceară o recompensă. Cel ce și-a recuperat bunurile poate fi chiar dat în judecată dacă nu a oferit găsitorului recompensa legală.

Codul civil fixează limita recompensei: 10% din valoarea comercială a bunului găsit (sau din suma găsită). În afară de faptul că păgubașul neatent este mai ușor de identificat în speța aceasta, nu văd diferența majoră dintre o sumă de bani găsită în contul personal sau si un portofel doldora de bani ridicat de pe stradă.

Ca să înțelegi că, legal, nu ai cum să pretinzi băncii să îți restituie banii pe care i-ai transferat într-un cont greșit nu trebuie să fii superavocat. Nici măcar nu îți trebuie pregătire juridică. Dar când în discuție este banul public, atunci scopul scuză și mijloacele și...costurile.

Mai multe articole despre:
banii contribuabililor administratia publica