Rusia avertizează despre efectele sancțiunilor economice: Cotațiile la petrol ar putea ajunge la 300 barilul
Pentru că Rusia are enorme rezerve de petrol, cotațiile internaționale vor fi influențate de embargoul impus de Occident rușilor. Oficiali de la Kremlin avertizează că sancțiunile impuse Federației Ruse vor duce prețul petrolului la 300 de dolari barilul.
Preţurile la petrol ar putea trece de 300 de dolari barilul în cazul în care Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană interzic importurile de petrol din Rusia, a afirmat luni vicepremierul rus şi ministrul energiei Aleksandr Novak, relatează Reuters şi AFP.
"Este absolut clar că o respingere a petrolului rusesc ar duce la consecinţe catastrofale pentru piaţa globală", a spus Novak, într-o declaraţie video difuzată la televiziunea de stat.
"Creşterea preţurilor riscă să fie imprevizibilă. Ar putea ajunge la 300 de dolari per baril, dacă nu mai mult", a adăugat oficialul rus.
În contextul agravării războiului din Ucraina, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că Washingtonul şi aliaţii europeni discută un posibil embargou asupra importurilor de petrol rusesc, în ideea de a înăspri sancţiunile economice impuse Moscovei. Cu toate acestea, europenii sunt mai prudenţi deoarece unele state din regiune, cum este Germania, depind foarte mult de petrolul şi gazele naturale ruseşti.