MENIU

Timmermans "n-a căzut la pace" cu Dragnea: Nu călcați linia roșie, nu o luați pe urmele Ungariei

<p>Liviu Dragnea, alături de vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans</p>

Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, nu pare să se fi lăsat impresionat de discursul lui Liviu Dragnea la Congresul Partidului European Socialist. În discursul de sâmbătă, Timmermans a lăudat măsurile economice ale guvernului PSD, dar a avertizat că ceea ce face în domeniul Justiției îl apropie de o linie roșie pe care n-ar trebuie să o depășească.   

Timmermans, care este şi candidatul socialiştilor europeni la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a relatat o discuţie pe care a avut-o cu Liviu Dragnea.

"Multe dintre guvernele noastre din Europa, în ultimii noi ani, au crescut pensiile, salariile, au crescut salariul minim. Acestea sunt lucrurile pe care le facem când suntem la guvernare. Am făcut aceste lucruri în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia", a afirmat Timmermans, sâmbătă, la Madrid, potrivit stiripesurse.ro.

După laude, Timmermans a avertizat guvernul PSD și pe Liviu Dragnea că ofensiva împotriva statului de drept nu este specificiă adevăraților socialiști și trebuie să încetereze.

"(...) Suntem partidul care îi critică pe alţii când încalcă statul de drept, când atacă libertatea presei, când pun judecătorii sub control politic, când opresc lupta împotriva corupţiei, trebuie să vorbim deschis dacă vedem asemenea probleme în familia noastră. Acesta este un mesaj care a fost transmis clar lui Liviu Dragnea de către Serghei (Stanishev, n.r.), Udo (Bullmann, n.r.) şi cu mine. I-am spus: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră. (...) Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe. Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi", a mai declarat Timmermans, potrivit stiripesurse.

Mai multe articole despre:
PSD Liviu Dragnea Timmermans