MENIU

Oprea: E nevoie să investim mai mult în tehnică, dar mai ales în pregătirea militarilor

Oprea: E nevoie să investim mai mult în tehnică, dar mai ales în pregătirea militarilor

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, a susținut, miercuri, la o ceremonie organizată de Ziua Forțelor Terestre în Capitală, că este nevoie să se investească mai mult în tehnică și echipamente, dar mai ales în pregătirea militarilor.

"Actualul context de securitate și evoluțiile din regiune fac ca de la o zi la alta să apară amenințări și noi provocări la care trebuie să ne adaptăm, ajustând permanent resursele pe care le avem pentru a face față acestor schimbări. De aceea este nevoie să investim mai mult în echipamente și tehnică, dar mai ales în pregătirea temeinică a militarilor noștri, pentru asigurarea condițiilor de interoperabilitate cu armatele celorlalte țări membre NATO", a declarat Oprea.

El și-a exprimat încrederea în profesionismul și calitățile morale ale militarilor români.

Oprea a menționat că România și-a asumat responsabilități importante în cei 11 ani de când este parte a NATO în teatrele de operații din Irak și Afganistan în efortul luptei antiteroriste.

Potrivit vicepremierului, România are cele mai importante garanții de securitate, este parte a celei mai puternice alianțe militare, NATO, și a Uniunii Europene, împărtășind valorile libertății, securității și justiției.

"Praznicul Sf. mare mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, reprezintă pentru Armata Română un prilej de sărbătorire a românilor curajoși, demni, care își dedică viața și cariera slujirii intereselor de securitate ale țării. Astăzi ne cinstim eroii și îi onorăm pe militarii care fac parte din cel mai reprezentativ corp al Armatei României, Forțele Terestre. Îi cinstim pe cei care, de-a lungul timpului, au luptat pentru libertate, unitate națională și integritate teritorială, dându-și viața pentru a-și urma crezul", a adăugat Oprea.

În baza unui ordin al ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, mai mulți ofițeri și subofițeri au fost înaintați în gradul următor.

La ceremonia de la Monumentul Eroilor militari căzuți în misiune în teatrele de operații și pe teritoriul României din Parcul Tineretului au fost depuse mai multe coroane de flori din partea președintelui Klaus Iohannis, a Ministerului Afacerilor Interne, a Ministerului Apărării Naționale, a Serviciului Român de Informații și a altor instituții.