O fetiță de 13 ani a suferit arsuri pe față și mâini într-un incendiu din Hunedoara
O fetiţă de 13 ani din Hunedoara a scăpat ca prin minune după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de flăcări. Fetița a reușit să iasă la timp din locuința care a ars ca o torță, însă are arsuri grave pe față și mâini și a fost transportată de urgență la Spitalul de Pediatrie din Timişoara.
O fetiţă de 13 ani a suferit arsuri de gradul II pe faţă, antebraţe şi mâini în urma unui incendiu care a avut loc miercuri seara la o casă din localitatea Râu de Mori, victima fiind transportată la Spitalul de pediatrie din Timişoara, anunță Agerpres.
Pentru stingerea incendiului au fost alertate echipaje ale pompierilor militari din Toteşti, Bretea şi Hunedoara, care au intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă.
”La sosirea echipajelor operative la locul solicitării, incendiul se manifesta foarte violent, pe întreaga suprafaţă a casei de aproximativ 100 de mp şi la acoperişul uneia dintre anexele gospodăriei, cu posibilitatea de propagare la celelalte două anexe cu structură din lemn şi la casa învecinată”, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Pompierii militari au localizat şi au lichidat incendiul, înainte ca flăcările să se extindă la celelalte construcţii.
O fetiţă în vârstă de 13 ani a fost surprinsă de incendiu, a reuşit să se autoevacueze, dar a suferit arsuri de gradul II pe două treimi din faţă, antebraţe şi mâini.
„Victima a fost evaluată, stabilizată la faţa locului şi transportată la spitalul din oraşul Haţeg. Ulterior, s-a solicitat ambulanţa cu medic pentru transferul la Spitalul de pediatrie Timişoara”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.
Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.