MENIU

NOBEL 2017. Premiul pentru Fizică a fost câștigat de trei cercetători

NOBEL 2017. Detectarea undelor gravitaționale, un concept lansat de Albert Einstein în 1916, în celebra sa Teorie a Relativității Generale, precum și conceperea și perfecționarea detectoarelor de unde gravitaționale LIGO (SUA) și VIRGO (Italia) au fost recompensate cu Premiul Nobel pentru Fizică, distincție ce va fi împărțită între fizicianul german Rainer Weiss, care primește jumătate din premiu, în timp ce cealaltă jumătate le revine cercetătorilor americani Barry C. Barish și Kip S Thorne, conform Comitetului Nobel de la Stockholm.

NOBEL 2017. Premiul Nobel pentru Fizică este al doilea anunțat din seria distincțiilor care sunt comunicate în fiecare an. Miercuri, 4 octombrie, va fi anunțat Premiul Nobel pentru Chimie, scrie Agerpres.ro.

Fundația Nobel a anunțat săptămâna trecută că recompensa financiară pe care o vor primi laureații de anul acesta va fi cu un milion de coroane suedeze mai mare față de suma de anul trecut. Astfel, fiecare premiu Nobel din 2017 va fi însoțit de un cec de 9 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

Potrivit tradiției, premiile Nobel vor fi înmânate ca în fiecare an în timpul unui banchet oficial ce va avea loc pe 10 decembrie, data la care se comemorează moartea lui Alfred Nobel.

Mai multe articole despre:
premiul nobel pentru fizica nobel 2017