Majorarea salariilor la stat, amânată - ordonanța a fost retrasă. „Este clar că situația bugetară este precară”
Ordonanța care majora salariile bugetarilor a fost retrasă din dezbaterea publică. Potrivit unor surse guvernamentale citate de Realitatea PLUS, actul normativ va fi rescris, după ce a fost criticat de Consiliul Economic și Social. Mai mult, nici liderii Coaliției nu au fost de acord cu forma ordonanței. Bugetarii trebuiau să primească salarii mai mari din această lună, dar acest lucru va fi amânat. De altfel, nici procentul cu care vor crește în viitor salariile nu este clar dacă rămâne același.
Profesorul de economie Mircea Coșea a declarat în emisiunea „Deschide Lumea”, că decizia de a retrage ordonanța scoate la iveală faptul că bugetul României se află într-o situație precară. Cosmin Andreică, reprezentant sindicat Europol, consideră că statul trebuie să acorde măririle prevăzute din toamna anului trecut. Acesta amenință că protestele polițiștilor și celor din penitenciare vor continua până la rezolvarea problemei.
„Am criticat această măsură încă de la început, pentru că nu e momentul de așa ceva. În prezent, România nu are banii necesari pentru a acorda niciun spor salarial. Dar mai frapant este faptul că, nu se poate da un document corect, la acest guvern. Azi propun o ordonanță, mâine o anulează, azi se discută o creștere, peste o săptămână nu mai este valabilă. Este o dovdă clară că suntem într-o situatie bugetară precară.
Creșterea anunțată a PIB este una pe inflație și nu va avea niciun efect. Tot ceea ce obținem în plus, plătim la datoria de 30 de miliarde pe an. România încă importă cantități enorme de produse, deși unele pot fi fabricate la noi.
Cred că aceasta majorare va fi amânată. Economia nu performnează, pentru că România trăiește din împrumuturi. Guvernul trebuie să rezolve și partea economică, nu doar partea socială. E nevoie de măsuri concrete, astfel încât vârful crizei să nu ne prindă nepregătiți.
Dan Balașnicu, secretar de stat în Ministerul Mediului din partea PSD spune că actualul guvern trebuie să acopere lipsa unor creșteri salariale din ultimii 2 ani.
Avem un ministru care a discutat cu protestatarii, avem un context economic nefast. S-a discutat de faptul că vom crește salariile și asta se va întâmpla. S-a propus un cadru, a intrat în consultare publică, vedem că sunt chestii de modificat, asta se va face. În ultimii 2 ani salariile nu au fost crsecute, dar peste noate nu se pot face minuni. În guvernarea treacută a PSD au fost creșteri salariale, în mediul medical. Unul dintre motivele pentru care românii ies în stradă este că, în ultimii 2 ani nu au fost crescute salariile, iar acum a venit și criza. Guvernul are o componentă socială, dar avem și cea de investiții. Dar este nevoie de o perioadă de timp”, a declrat reprezentantul social democrat.