MENIU

Diploma președintelui CJ Cluj, contrafăcută? Document incendiar al facultății care ar fi eliberat-o

Diploma de Licenţă a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, nu a fost eliberată de Universitatea Spiru Haret din Bucureşti, conform unui document al acestei instituții.     

Potrivit aceluiaşi act al Universităţii Spiru Haret, „diploma este contrafăcută şi prezintă date neconforme realităţii”, conform ziuadecj.realitatea.net.

„Diploma nu a fost eliberată de Serviciul acte de studii din cadrul Universităţii Spiru Haret Bucureşti;

Seria şi numărul formularului de diplomă nu au fost repartizate niciodată Universităţii Spiru Haret Bucureşti pentru absolvenţii promoţiei 2006; pentru aceşti absolvenţi formularele de diplomă repartizate Universităţii Spiru Haret poartă seria Y;

Facultatea de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti avea, în anul 2006, o singură specializare, respectiv Drept, şi nu Drept şi administraţie publică, aşa cum este înscris pe diplomă;

Semnăturile aplicate pe diplomă nu aparţin persoanelor îndrituite de Universitatea Spiru Haret pentru a semna acte de studii, respectiv rector, decan şi secretar şef;

Diplomele de licenţă pentru promoţia 2006 au fost scrise olograf şi nu tipărit, aşa cum este formularul înaintat în copie", se arată în actul Universităţii Spiru Haret”, se arată în document.

În baza acestei diplome ce ar putea fi contrafăcută, Mihai Seplecan a încheiat în 2012 un contract de asistenţă juridică pe durată nedeterminată cu Primăria comunei Sânmartin din Judeţul Cluj.