MENIU

COPII LĂSAŢI ÎN MAŞINA ÎNCINSĂ. Trecătorii au fost alertaţi de ţipetele micuţilor

Clienţii unui mall din SUA au spart o maşină din parcare pentru a salva doi copii

Un grup de femei şi bărbaţi din Houston, Statele Unite au vandalizat o maşină aflată în parcarea unui centru comercial. Au făcut-o doar pentru a salva viaţa celor doi copii lăsaţi înăuntru de mama lor plecată la coafor.

Trecătorii au fost alertaţi de ţipetele micuţilor. Afară erau peste 30 de grade Celsius, iar ei fuseseră lăsaţi în interiorul maşinii cu geamurile închise şi aerul condiţionat oprit.

"Am auzit plânsetele copiilor. Plângeau pentru că era foarte cald în maşină".  Oamenii au încercat iniţial să forţeze portiera. Apoi, pentru că nimic n-a dat rezultate, au spart unul dintre geamuri şi au scos copiii.

Mama lor şi-a făcut apariţia mult mai târziu. I-a lăsat pe cei prezenţi muţi de uimire când le-a povestit că îşi lăsase copiii în maşină pentru a merge să se tundă. Din păcate, astfel de cazuri sunt frecvente în Statele Unite. Un tată din Atlanta şi-a uitat copilul în maşină opt ore cât a fost la serviciu. Băieţelul de nici doi ani a murit din cauza căldurii.