MENIU

Ce se spune despre copiii concepuţi în Vinerea Mare. Avertismentul transmis de un preot

Ce se spune despre copiii concepuţi în Vinerea Mare. Avertismentul unui preot. Preotul Eugen Tănăsescu a explicat în ce fel greşesc creştinii care ţin un soi de post personalizat sau mai degrabă o dietă alimentară în loc să ducă în mod corect lupta cu sine şi cu păcatul, scrie Adevărul.

“Postul are ca rol disciplinarea omului atât în sens trupesc, cât şi sufletesc. Dacă vorbim de plăcerile trupeşti, ele sunt numai o parte a problemei, dar plăcerile trupului pleacă din plăcerile sufletului, pofta începe din suflet. Biserica recomandă postul şi în latura aceasta, a plăcerilor, pentru că este în sensul apostolului: lupta cu poftele. Dacă noi ne credem mai deştepţi decât Biserica şi ne facem propria rânduială de post, fără a fi într-o situaţie de dezlegare, pe care Biserica o îngăduie în caz de boală, a copiilor, bătrânilor şi alte astfel de situaţii, atunci o să primim ceea ce înfruntăm, adică nimic”, subliniază preotul Eugen Tănăsescu rolul postului.

Acesta compară respectarea postului cu respectarea tratamentului prescris de medic, care nu are efect dacă nu urmăm întocmai nişte reguli bine puse la punct.

O problemă spinoasă este cea a copilului conceput în perioada postului sau a Săptămânii Mari, fiind o situaţie care intră tot în categoria plăcerilor. “Discuţia aceasta este interesantă pentru că apare relaţia dintre sexualitate şi procreaţie. Trăim nişte vremuri foarte pornografizate, în care căutăm mai mult plăcerea sexului, nu şi roada sexualităţii, şi anume procrearea. Dumnezeu a lăsat omului această plăcere a sexualităţii pentru că prin act în sine se concepe un copil, iar plăcerea este ca o binecuvântare pentru responsabilitatea ce urmează. Omul aruncă însă roada la o parte, pentru că omul modern nu mai vrea copilul, ci numai plăcerea. Însă conceperea unui copil în perioada postului înseamnă că nu ai conştiinţă creştină. Neavând conştiinţa creştină, spun sfinţii părinţi ai Bisericii, pui în pericol atât viaţa ta, cât şi a copilului. Nu doar în sens fizic, ci mai grav, îi pui în pericol viaţa sufletească, identitatea, educaţia lui, iar toată viaţa sa va fi bulversată”, spune preotul Eugen Tănăsescu.