Ce plan de măsuri de relansare economică are Executivul în perioada post-criză
Prim-ministrul Ludovic Orban a avut, vineri, la Palatul Victoria, o nouă rundă de consultări cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României pe tema programelor de creditare cu garanţii de stat.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului, discuţiile s-au axat pe aspectele practice ale instrumentelor de garantare a creditelor propuse şi derulate prin Eximbank, Fondul Român de Contragarantare, respectiv Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, în perspectiva asigurării de capital de lucru pentru finanţarea activităţilor economice.
Acordarea de garanţii guvernamentale, precizează sursa citată, face parte din planul de măsuri de relansare economică al Executivului în perioada post-criză.