Când se abate POTOPUL asupra Bucureștiului? Autoritățile au o nouă estimare privind debitele ploilor
Comitetului ministerial pentru situații de urgență, reunit sâmbătă, a transmis noua prognoză privind precipitațiile care vor lovi Bucureștiul în orele următoare. Meteorologii au anunțat deja că în Capitala se va trece rapid de la o vreme plăcută de toamnă la condiții meteo severe, cu risc de inundații, iar duminică dimineață se va emite un COD PORTOCALIU.
”În ceea ce priveşte evoluţia fenomenelor hidrometeorologice în Capitală, ANM a informat că riscul de ploi torenţiale rămâne ridicat şi va fi caracterizat prin cantităţi de 40-60 l/mp şi chiar peste 70 l/mp, mai ales începând de duminică după amiaza şi în noaptea de duminică spre luni.
În Bucureşti, ANAR prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Bucureşti, împreună cu Apa Nova vor acţiona coordonat pentru preluarea şi tranzitarea apelor pluviale şi, după caz, vor interveni cu manevre la stăvilarele de pe Dâmboviţa”, a mai transmis Ministerul Mediului, la finalul sedinței Comitetului pentru situații de urgență.
.