MENIU

30 de ani de la moartea artiștilor Doina și Ion Aldea-Teodorovici

30 de ani de la moartea artiștilor Doina și Ion Aldea-Teodorovici

Au trecut 30 de ani de la moartea îndrăgitului cuplu de artiști Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Cei doi și-au pierdut viața într-un accident de mașină în drum spre Chișinău, după ce vehiculul în care se aflau a intrat într-un copac. 

Accidentul a avut loc la primele ore ale dimineții pe 30 octombrie 1992. Atât șoferul, cât și cel de-al patrulea pasager, au scăpat cu viață. Doina Aldea-Teodorovici, care se afla în comă, a fost preluată de o ambulanță, dar a murit în drum spre spital. Soțului ei a decedat pe loc.

Moartea celebrilor interpreți din Republica Moldova a fost percepută, la data respectivă, ca o tragedie națională.

Deși autoritățile au decis că a fost un accident, ulterior au apărut multe speculații care indicau o crimă. Cazul a fost insă, închis și nu s-au continuat cercetările în acest sens.

Doina și Ion Aldea-Teodorovici s-au căsătorit în 1981. Cei doi au militat pentru reunirea Republicii Moldova cu România și sunt primii care, în anii 90, au cântat despre limba română și despre Eminescu. 

Mai multe articole despre:
Doina Ion Aldea-Teodorovici