Noi probleme pentru Florin Cîțu, pe ultima sută de metri în cursa pentru șefia PNL! Candidatura sa este contestată de un membru al PNL Sector 1. Liberalul cere în instanță ca premierul să nu fie lăsat să candideze. Decizia în acest sens va fi luată de Tribunalul București în zilele următoare.
Membrul PNL Sector 1 cere instanței să anuleze două decizii ale conducerii PNL.
Este vorba despre decizia prin care i-a fost admisă candidatura lui Florin Cîțu, dar și despre decizia de derogare de vechime în cazul premierului, transmite Realitatea PLUS.
Florin Cîțu și Ludovic Orban candidează pentru funcția de președinte al PNL la congresul din 25 septembrie.
Potrivit Statutului PNL, membrii cu o vechime mai mică de 5 ani nu pot candida în funcții de conducere.
Însă derogarea a fost acordată în cazul lui Florin Cîțu, în ședința Biroului Politic Național di n18 august, iar candidatura sa a fost admisă , tot de BPN, în ședința din 23 august.
Alexandru Pânișoară, membru al PNL Sector 1, cere Tribunalului București să constate nulitatea deciziilor BPN nr 4/ 18.08.2021 și 18/ 23.08.2021. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București în 9 septembrie.Acesta a transmis și un mesaj prin care și-a justificat gestul, în care precizează că nu a acționat la comandă politică, ci din proprie convingere, pentru respectarea regulilor.„Nu am acționat la comanda cuiva, ci din propria convingere, din asumare (...) Nu pot să tolerez, să mai tolerez, nelegiuirile care se fac la orice nivel, cu toate riscurile. Nu-l cunosc pe Florin Cîțu și nici pe Orban, nu are legătură cu ei, cu circul care se petrece, ci cu faptul că PNL cauționează abateri de la legi și regulamente… (...) Poate ar fi gândit și alții acțiunea, dar nimeni n-a făcut nimic în sensul ăsta… Păcat, sper să înceapă și restul colegilor să se trezească din amorțirea asta care a condus la derapaje și abuzuri”, a scris Alexandru Pânișoară pe Facebook.