Potrivit primarului comunei Răşinari, Bucur Bogdan, deşi au solicitat, iniţial, autorizaţie pentru a organiza proteste vineri, sâmbătă şi duminică, localnicii au anunţat, ulterior, că vor organiza un singur marş, duminică.
Cei aproximativ două sute de oameni au mărşăluit pe mai multe străzi din Răşinari, scandând lozinci împotriva primarului, a introducerii apei, dar şi cerând ca apa care curge la robinet să fie din localitatea lor: "Vrem apa din Răşinari!"
În localitate există o reţea de apă şi canalizare introdusă în anii 1960 - 1963, iar apa provine din captări de pe râurile din zonă și nu este potabilă, întrucât canalizarea se deversează tot în râurile din zonă.
"Pericolul pe care îl reprezintă consumul acestei ape este posibilitatea apariţiei diverselor îmbolnăviri, enterocolite şi alte boli cu transmitere hidrică în cazul în care există bacilii respectivi - dizenterie, leptospiroză. Pot fi transmise boli generate de intoxicaţii cu nitriţi sau nitraţi, de metale grele. Conform analizelor bacteriologice, apa nu este potabilă", a declarat corespondentului MEDIAFAX Simona Berariu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu.
Localnicii care au participat duminică la marş susţin însă că apa lor este cea mai bună, fiind apă de munte.
"Din asta vrem. Din asta nu s-a îmbolnăvit nimeni. Asta trebuie să rămână. E din moşi strămoşi, e apă de munte, curată", a declarat Iuliana Muntean.
Un alt localnic, Ioan Cotoară, a spus că nu are nimic împotriva introducerii canalizării, dar vrea ca sursa de apă să fie din Răşinari, nu de la Râul Sadului, aşa cum prevede proiectul.
"Noi avem apa noastră! Să o facă potabilă. Au bani europeni! Deci cu banii ăştia europeni se poate face staţie de filtrare! Cu canalizarea nu avem nicio problemă! Să o bage! Noi le plătim canalizarea, apa nu o vrem de la Râul Sadului! Nu e bună! A noastră e mai bună! O bem de ani de zile şi nu a murit nimeni! Ei, dacă ne luăm după analize… în Africa beau din bălţi şi nu au mai murit!", a declarat Ioan Cotoară.
Cei mai mulţi participanţi la protest au spus însă că se tem că vor plăti foarte mult.
În prezent, fiecare persoană din Răşinari plăteşte 24 de lei pe an pentru apă, indiferent de cât consumă, apa nefiind contorizată.
Protestul s-a încheiat fără incidente.
Lucrările la proiectul de introducere a apei şi canalizării în Răşinari au început, marți, sub monitorizarea jandarmilor şi a poliţiştilor de la postul local.
Firma care a câştigat licitaţia pentru lucrările din Răşinari trebuie să facă săpături, în primă fază, pe opt străzi din localitate.
Comuna Răşinari, aflată la circa zece kilometri de municipiul Sibiu, este inclusă, alături de majoritatea localităţilor din judeţ, într-un proiect european care prevede extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, în valoare totală de peste o sută de milioane de euro.