În ziua de Ajun, pe 24 decembrie, toate pregătirile pe care le fac gospodinele de la sate au un scop magic: ele vor să stimuleze belșugul casei. Cel mai important moment este pregătirea „copturilor” - turtele, covrigii și colacii, ce se vor împărți, fie ca daruri pentru colindători, fie ca ofrandă pentru morți.
În ajunul Crăciunului există superstiția să nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi își bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.
De Ajun nu se dă nimic din casă și nici nu se împrumută, pentru că se crede că cel ce dă acum, dă afară din casă tot norocul. Tot ceea ce facem, bun sau rău, se va răsfrânge asupra noastră, de aceea nu sunt îngăduite pizma și supărarea, certurile și loviturile: cel ce lovește cu pumnul va primi înapoi tot atâția pumni cât a dat.
Cei ce cresc albine nu dau nimic din casă în ziua ajunului Crăciunului, ca albinelor să le meargă bine și să nu le scape pe vremea roitului.
Specialiștii în Etnografie și Folclor spun că Ajunul este sărbătoarea de sfârșit de an patronată de Moș (Moș Ajun), stăpânul timpului, deținătorul puterii anului ce vine. Sub influența creștinismului, a decăzut ca importanță o dată cu apariția lui Moș Crăciun, care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă. Cei doi seamănă ca picăturile apă, sunt buni și darnici, cutreieră toată lumea și fac cadouri, mai ales copiilor.
Ajunul Crăcinului. Moș Ajun dăruiește nuci, pere, covrigi, colaci, plăcinte, prăjituri, bomboane și tot felul de dulciuri, iar Moș Crăciun aduce haine, încălțăminte și jucării. Conform tradiției, Maica Domnului, fiind pe cale să nască, cere adăpost lui Moș Ajun. Acesta, motivând că e un om sărac, o refuză, îndrumând-o spre fratele său mai bogat, Moș Crăciun.
Moș Crăciun era stăpânul staulului unde au stat Iosif și Maria când s-a născut Iisus. Moș Ajun păzea noaptea vitele și a mers de i-a spus lui Crăciun că Maria stă să nască. Moș Crăciun a trimis-o astfel pe nevasta sa să o moșească pe Maria. După naștere, el l-a așezat pe Iisus sub un măr și a început să culeagă fructe pe care le azvârlea de bucurie la toți copiii care treceau pe acolo. De aici, și obiceiul ca Moș Crăciun să vina cu daruri la copilași.
Ajunul Crăcinului. În Ajunul Crăciunului, pe înserat, în multe sate și orașe din țară începe colindatul, formă străveche de vestire a Nașterii Mântuitorului Iisus, care deschide ciclul celor 12 zile sacre de la cumpăna dintre ani. Din seara Ajunului și până în zilele Crăciunului, copiii merg la colindat: “Steaua”, “Craii”, “Viflaimul” sunt doar câteva dintre cântecele dedicate sărbătorii. Copiii merg pe la neamuri și vecini, vestind prin cântecele lor nașterea Pruncului Iisus. Cele mai frecvente cântece de stea au conținut religios: “Trei păstori se întâlniră”, “O, ce veste minunată”, “Steaua sus răsare”. “Darurile primite de copii – merele, covrigii, nucile sunt ofrande simbolice, cu semnificație creștină și precreștină, exprimând sincretismul datinilor românești de la Crăciun.
Ajunul Crăcinului. Covrigii și colăceii sunt simbolul grâului, expresie a rodniciei – dintr-un bob se naște un spic – dar este concomitent și “trupul Domnului” din Sfânta împărtășanie. Prin forma lor rotundă, alături de colacul de Crăciun, ei amintesc de forma discului solar, celebrat prin jertfe alimentare în credințele precreștine legate de cultul Soarelui, aflat în criză cosmică la solstițiul de iarnă.
Nucile întruchipează, prin miezul lor, Crucea Domnului, iar merele amintesc de răscumpărarea păcatului originar, dar și de perfecțiunea frumuseții care învinge timpul”, explică Doină Ișfanoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală.
