Dan Istratie, jurnalist cu peste 10 ani de experiență în presa online, dar și social media. A lucrat la publicații de top din presa românească și a debutat în print imediat după terminarea facultății. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, secția de Jurnalism, și a urmat cursurile unui masterat în Managementul Instituțiilor Media. Actualmente, este atât redactor, cât și administratorul conturilor social media Realitatea PLUS.

Articolele autorului Dan Istratie:

Emmanuel Macron
Președintele Emmanuel Macron a anunțat că remaniază Guvernul Franței - Care este motivul deciziei radicale
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat luni remanierea guvernului, măsură aşteptată după alegerile parlamentare din iunie, în care partidul prezidenţial a pierdut majoritatea, informează Reuters. Elisabeth Borne rămâne prim-ministru şi urmează să ţină săptămâna aceasta un discurs privind politica guvernului, după care va putea solicita un vot de încredere din partea parlamentului. Dacă ea nu va face acest pas, va urma o moţiune de cenzură, deja anunţată de opoziţia de stânga, scrie Agerpres.