După ce Curtea de Apel Cluj a recunoscut hotărârea de condamnare pronunțată de instanța chineză și a dispus transferul lui Marius Balo într-un penitenciar din România, sentința definitivă și mandatul de executare a pedepsei au fost înaintate către Ministerul Justiției din China, cu solicitarea de a se comunica dacă autoritățile competente apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea consimțământului la transferare.
Apărătorul ales al lui Marius Balo, avocatul Eugen Constantin Iordăchescu, și-a reînnoit apelul pentru ca noul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, și directorul Direcției Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerul Justiției, Viviana Onacă, să sprijine demersurile prin care cetățeanul român să fie transferat înapoi acasă pentru executarea restului de pedeapsă.
Marius Balo a trebuit să plătească statului chinez și o amendă penală în valoare de peste 60.000 de lei, motiv pentru care singura sa rudă din România, unchiul Ion Felecan, a fost nevoit să vândă apartamentul familiei.
În anii care au trecut deja de la condamnare și până astăzi, Marius Balo a fost deținut constant în condiții inumane: fără contact cu persoane care să vorbească limba română, obligat să lucreze cel puțin 12 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, pentru a-și câștiga dreptul la hrană, și fără căldură sau apă caldă.
În ciuda coșmarului pe care Marius Balo îl trăiește zilnic, procedurile de transfer în România trenează de ani întregi: apărătorii săi au trimis adrese și memorii către Ministerul Justiției pe tot parcursul anilor 2017, 2018 și 2019.
„Fiecare zi pe care Marius Balo o petrece într-un penitenciar din China, fără a-i fi respectate drepturi fundamentale ale omului, atât cele recunoscute în convențiile internaționale, cât și cele garantate prin Constituția României, reprezintă un eșec al statului român de a-și apăra propriii cetățeni pe plan internațional", conchide Eugen Constantin Iordăchescu, avocatul lui Marius Balo.