”Voi veni cu o scrisoare publică și voi arăta adevăratele motive ale revocării! Directiva cu prezumția am trimis-o la Parlament, drept proiect de lege, aprobat de Guvern, în noiembrie 2017 !”, e mesajul trimis de Toader și citit de Ciutacu.
PSD s-a săturat de Tudorel Toader și a votat să-l trimită acasă, iar reproșurile au curs în cascadă în Comitetul Executiv Național. PSD l-a propus pe Eugen Nicolicea să fie viitorul ministru al Justiției.
Decizia a declanşat un război al nervilor între Dăncilă şi Toader. Ea i-a cerut demisia, el a refuzat şi a programat o nouă negociere în această dimineaţă. Premierul nu a mai aşteptat. A trimis aseară la Cotroceni propunerea de revocare a lui Toader de la Justiţie.
La Palatul Cotroceni au ajuns și alte două nominalizări. Liderii PSD au votat ca Oana Florea să fie viitorul ministru al Fondurilor europene, iar Liviu Tit Brăiloiu, ministrul românilor de pretutindeni.
Tudorel Toader părea să se fi resemnat înainte de remaniere. În stilul deja caracteristic, Toader a postat un mesaj scurt pe pagina sa de Facebook, în care insinuează că ar fi o victimă.