Ministrul și-a justificat ideea prin faptul că astfel s-ar lupta împotriva "segregației culturale".
Cu toate acestea, muzeul Louvre a respins ferm propunerea. "Tabloul Mona Lisa nu merge nicăieri", au reacționat șefii muzeului inaugurat în august 1793.
Ultima oară când tabloul lui Leonardo da Vinci a călătorit prin lume într-un tur a fost în 1974, atunci când a fost expus în Japonia.
Anterior, în 1961, "Mona Lisa" a părăsit muzeul Louvre pentru a ajunge la Washington și la New York, la cererea expresă a lui Charles de Gaulle, președintele de atunci al Franței, care a dorit să îi facă o surpriză plăcută lui John F. Kennedy, pe atunci președintele Statelor Unite.
Din 2005, tabloul Mona Lisa a fost "ascuns" în interiorul unei cutii sigilate, cu temperatură controlată, în spatele unui geam antiglonț. Experții au spus că este imposibil să se construiască o cutie de siguranță care să poată călători cu tabloul prin lume.