Astazi in sud-estul ţarii, vremea se va încalzi faţa de ziua precedenta, devenind calda pentru aceastã datã; cerul va prezenta înnorãri temporare, dar numai izolat se vor semnala ploi slabe sau burniţã. În celelalte regiuni vremea va fi predominant închisã, iar mai ales în prima parte a zilei, local şi temporar va ploua. La munte, vor fi precipitaţii mixte şi doar la altitudini mari va ninge. În centrul şi nord-estul teritoriului, izolat vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã înaltã şi în Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi de la 1...2 grade în nordul Moldovei, pânã la 15...16 în sudul Dobrogei. Pe alocuri, în special în sud şi est se va semnala ceaţã.***
In capitala, cerul va avea înnorari, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maxima, mai ridicatã decât în ziua precedentã se va situa în jurul valorii de 10 grade. Îndeosebi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţã.**
La munte, vremea va fi predominant închisa. Ziua vor fi precipitaţii mixte şi doar la altitudini mari va ninge, iar seara şi noaptea, aria ninsorilor moderate cantitativ va fi în extindere. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe creste. Valorile de temperaturã nu vor avea variaţii semnificative faţã de intervalul precedent.