Astazi, vremea va fi predominant frumoasă și caldă; temperaturile maxime, în medie cu 4...7 grade mai ridicate decât cele normale la sfârșitul lunii septembrie, se vor încadra între 23 și 29 de grade. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări mai ales ziua în sudul și sud-estul teritoriului, dar cu probabilitate foarte redusă de ploaie.
Vântul va fi moderat, izolat cu ușoare intensificări (rafale de până la 40...50 km/h) în cursul zilei în partea de sud-sud-est a țării și pe crestele montane și va sufla în general slab în celelalte zone. În prima parte a zilei și spre sfârșitul intervalului, izolat, vor fi condiții de ceață.**
In Bucuresti, va fi în continuare vreme mai caldă decât normal, cu o maximă a temperaturii aerului de 28...29 de grade. Cerul va fi variabil, iar ziua vântul va sufla în general moderat (trecător cu rafale de 35...40 km/h). ***
La munte, cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări în Carpații Meridionali, iar vântul va sufla slab și moderat, izolat cu ușoare intensificări pe crestele montane. În primele ore și spre sfârșitul intervalului, izolat, vor fi condiții de ceață. Valorile termice nu se vor modifica față de intervalul precedent.