Astăzi valorile termice vor fi apropiate de cele de ieri, cu maxime între 12 şi 20 de grade. Cerul va avea înnorări accentuate şi va ploua în vestul, sud-vestul şi în centrul țării. Izolat vor fi averse, pe alocuri însoţite de descărcări electrice, dar e posibil să avem parte şi de condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Banatului şi în zona Carpaţilor Meridionali, în special la altitudini mari.***
În București valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros, iar trecător vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.***
La munte cerul va avea înnorări accentuate, local vor fi averse, iar cantităţiile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, în special la altitudini mari. Valorile termice vor fi usor mai ridicate faţă de cele de ieri.