În această noapte cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul nopții în vestul și centrul țării, unde izolat vor mai fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile minime se vor situa între 15 și 24 de grade, cu valori mai scăzute în estul Transilvaniei, până spre 11 grade. În depresiunile intramontane, izolat vor fi condiții de ceață. ***
Mâine valul de căldură se va intensifica în sudul, estul și vestul teritoriului, unde va fi caniculă şi disconfort termic accentuat. În aceste condiții indicele temperatură-umezeală va depăși din nou pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 și 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în zona de câmpie a Munteniei, în vestul Dobrogei, dar și în extremitatea de sud a Moldovei. Cerul va fi variabil, însă va deveni noros după-amiaza și seara, local în Maramureș, Transilvania, precum și la munte, unde se vor semnala averse și descărcări electrice. În același timp, meteorologii anunță că este posibil să plouă inclusiv în dealurile Crișanei, În Banat și în nordul Moldovei. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp și vor fi condiții de grindină. ***
În București la noapte vom avea un cer variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 19...21 de grade. Mâine valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar temperatura maximă va fi de 38 de grade, atenție! la umbră. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. ***
La mare, de asemenea disconfortul termic rămâne accentuat. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 34 de grade, în timp ce temperatura apei marii va avea valori de 23...25 de grade. Cerul va mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare după-amiaza.